Art. 268

Art. 268 [termenele de prescripţie extinctivă]

(1) Cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate: a) în termen de 45 de zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunoştinţă de măsura dispusă referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă, inclusiv angajamentele de plată a unor sume de bani; b) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care s-a comunicat decizia de sancţionare disciplinară; c) în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator; d) pe toată durata existenţei contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulităţii unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia; e) în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia. (2) În toate situaţiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data naşterii dreptului.

Adnotare #1778

Din coroborarea art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii cu art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, rezulta ca termenul de 3 ani. . . Acces rezervat abonaților (594 lei/an). Click aici pentru a avea și dumneavoastră acces nelimitat.

Adnotare #1779

In cazul in care actiunea in daune a salariatului impotriva angajatorului este conditionata de anularea prealabila a unui act de modificare sau de desfacere a contractului individual de munca, desigur. . . Acces rezervat abonaților (594 lei/an). Click aici pentru a avea și dumneavoastră acces nelimitat.

Adnotare #1780

Stabilirea de către angajator a pagubei pe care i-a produs-o salariatul trebuie să se facă în termen de trei ani de la producerea ei. &#206n caz contrar, angajatorul se. . . Acces rezervat abonaților (594 lei/an). Click aici pentru a avea și dumneavoastră acces nelimitat.

Adnotare #1781

Avand in vedere incidenta regulilor privitoare la raspunderea contractuala, prescriptia dreptului angajatorului la repararea pagubei princinuite de salariat incepe sa curga de la data producerii prejudiciului. Aceasta este data nasterii. . . Acces rezervat abonaților (594 lei/an). Click aici pentru a avea și dumneavoastră acces nelimitat.

Adnotare #1782

Intrucat textul nu face nici un fel de distinctie, conchidem ca regula fixata de art. 268 alin. (1) lit. d) C. muncii se aplica in toate cazurile de nulitate, indiferent. . . Acces rezervat abonaților (594 lei/an). Click aici pentru a avea și dumneavoastră acces nelimitat.

Adnotare #1783

Avand in vedere dispozitiile art. 268 alin. (1) lit. d) C. muncii, rezulta ca, spre deosebire de dreptul comun, in dreptul muncii atat nulitatea relativa cat si nulitatea absoluta pot. . . Acces rezervat abonaților (594 lei/an). Click aici pentru a avea și dumneavoastră acces nelimitat.

Adnotare #1784

&#206n cazul obligaţiei de restituire a salariatului prescripţia dreptului angajatorului începe să curgă de la data predării sumei sau bunurilor, respectiv prestării serviciului. . . Acces rezervat abonaților (594 lei/an). Click aici pentru a avea și dumneavoastră acces nelimitat.

Adnotare #1785

Termenele stipulate de art. 268 C. muncii sunt termene de prescriptie extinctiva, fiind susceptibile de intrerupere, suspendare si repunere in termen, in conditiile Decretului nr. 167/1958 (Decretul nr. 167/1958 privitor. . . Acces rezervat abonaților (594 lei/an). Click aici pentru a avea și dumneavoastră acces nelimitat.

Adnotare #1786

Intrucat termenele de 30 de zile, de 6 luni si de 3 ani sunt termene de prescriptie, devin incidente dispozitiile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva relative la suspendare. . . Acces rezervat abonaților (594 lei/an). Click aici pentru a avea și dumneavoastră acces nelimitat.

Adnotare #1787

Din punctul de vedere al naturii juridice, termenele de 30 de zile, de 6 luni si de 3 ani sunt termene de prescriptie, fiind susceptibile de suspendare si intrerupere, in. . . Acces rezervat abonaților (594 lei/an). Click aici pentru a avea și dumneavoastră acces nelimitat.

Adnotare #1788

Intrucat termenele de 30 de zile si de 3 ani au natura juridica a unor termene de prescriptie, poate fi incidenta institutia suspendarii sau intreruperii, in conditiile Decretului nr. 167 . . Acces rezervat abonaților (594 lei/an). Click aici pentru a avea și dumneavoastră acces nelimitat.

Adnotare #1789

In conformitate cu dispozitiile art. 103 din Codul de procedura civila, persoana care a pierdut termenul pentru sesizarea instantei, din motive temeinice, poate formula cerere de repunere in termen de. . . Acces rezervat abonaților (594 lei/an). Click aici pentru a avea și dumneavoastră acces nelimitat.

Adnotare #1790

Se poate cere repunerea în termen în cazul pierderii termenului de sesizare a instanţei din motive obiective, exclusive de culpă. Jurisprudenţa a apreciat ca întemeiate pentru a obţine repunerea. . . Acces rezervat abonaților (594 lei/an). Click aici pentru a avea și dumneavoastră acces nelimitat.

Adnotare #1791

Institutia repunerii in termenul de prescriptie va fi incidenta in conditiile dreptului comun, adica ale Decretului nr. 167/1958 (Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva a fost abrogat la data. . . Acces rezervat abonaților (594 lei/an). Click aici pentru a avea și dumneavoastră acces nelimitat.

Adnotare #1792

Contestatorul nu se poate prevala de propria culpa pentru a justifica neintroducerera contestatiei in termenul legal, astfel ca nu poate fi primit argumentul potrivit caruia decizia contestata ar fi fost. . . Acces rezervat abonaților (594 lei/an). Click aici pentru a avea și dumneavoastră acces nelimitat.

Adnotare #1793

Cererea de repunere in termenul de 30 de zile pentru formularea contestatiei impotriva deciziei de desfacere a contractului de munca se poate face numai in fata primei instante, avand in. . . Acces rezervat abonaților (594 lei/an). Click aici pentru a avea și dumneavoastră acces nelimitat.

Adnotare #1794

Nu a intervenit prescripţia dreptului material la acţiune având ca obiect repararea prejudiciului produs în patrimoniul societăţii ca urmare a anulării ca netimbrat a recursului declarat de aceasta, întrucât. . . Acces rezervat abonaților (594 lei/an). Click aici pentru a avea și dumneavoastră acces nelimitat.

Adnotare #1795

&#206ntrucât contractul individual de muncă a încetat la data comunicării către salariat a deciziei de concediere, nu mai este posibilă invocarea de către angajator a nulităţii contractului de munc&#259. . . Acces rezervat abonaților (594 lei/an). Click aici pentru a avea și dumneavoastră acces nelimitat.

Adnotare #1796

Nu este prescrisă cererea reclamantei având ca obiect plata de către angajator a drepturilor salariale reţinute în baza unei dispoziţii de plată datând din 22 septembrie 1999, având în. . . Acces rezervat abonaților (594 lei/an). Click aici pentru a avea și dumneavoastră acces nelimitat.

Adnotare #1797

A se vedea art. 57 – Curtea Constitutionala, decizia nr. 378/2004, Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 936 din 13 octombrie 2004. . . Acces rezervat abonaților (594 lei/an). Click aici pentru a avea și dumneavoastră acces nelimitat.

Adnotare #4973

Plata drepturilor banesti cuvenite salariatului in baza unor dispozitii ale contractului colectiv de munca se prescrie in termenul de 6 luni, prevazut de art. 268 alin. (1) lit. e) C. . . Acces rezervat abonaților (594 lei/an). Click aici pentru a avea și dumneavoastră acces nelimitat.

Adnotare #4922

Dispozitiile art. 268 alin. (1) lit. e) C. muncii, care instituie termenul de prescriptie de 6 luni, sunt incidente in orice cazuri de neexecutare a clauzelor contractului colectiv de munca. . . Acces rezervat abonaților (594 lei/an). Click aici pentru a avea și dumneavoastră acces nelimitat.

Adnotare #4013

Termenul de prescripţie de 3 ani în care poate fi introdusă cererea de despăgubiri, subsecventă constatării nulităţii contractului individual de muncă, începe să curgă de la data la care produce. . . Acces rezervat abonaților (594 lei/an). Click aici pentru a avea și dumneavoastră acces nelimitat.

Adnotare #4652

In cazul in care decizia unilaterala a angajatorului este contestata de salariat pentru motiv de discriminare bazata pe sex, termenul in care se poate formula contestatia nu este cel de. . . Acces rezervat abonaților (594 lei/an). Click aici pentru a avea și dumneavoastră acces nelimitat.

Adnotare #4653

Daca modificare unuia dintre elementele stipulate de art. 41 alin. (2) C. muncii are la baza un act de discriminare bazata pe sex, se va aplica termenul de un an. . . Acces rezervat abonaților (594 lei/an). Click aici pentru a avea și dumneavoastră acces nelimitat.

Adnotare #4757

In ceea ce priveste concursul dintre dispozitiile art. 268 alin. (1) lit. c) C. muncii si dispozitiile art. 268 alin. (1) lit. e) din acelasi cod, in cazul unei actiuni. . . Acces rezervat abonaților (594 lei/an). Click aici pentru a avea și dumneavoastră acces nelimitat.

Adnotare #5419

Admite sesizarile formulate de Curtea de Apel Craiova – Sectia I civila in dosarele nr. 13307/63/2014 si 10630/63/2014 privind pronuntarea unei hotarari prealabile si stabileste ca: In interpretarea si. . . Acces rezervat abonaților (594 lei/an). Click aici pentru a avea și dumneavoastră acces nelimitat.

Adnotare #4992

Momentul de inceput al curgerii termenului de prescriptie de 3 ani pentru recuperarea pagubelor pricinuite de salariat este cel tarziu momentul la care angajatorul ar fi trebuit sa cunoasca paguba. . . Acces rezervat abonaților (594 lei/an). Click aici pentru a avea și dumneavoastră acces nelimitat.

Adnotare #5002

In ipoteza in care decizia de concediere nu a fost comunicata salariatului, exceptia de tardivitate invocata de angajatorul parat trebuie respinsa. Nu are relevanta nici imprejurarea ca ulterior emiterii primei. . . Acces rezervat abonaților (594 lei/an). Click aici pentru a avea și dumneavoastră acces nelimitat.