Art. 53 [intreruperea sau reducerea activitatii angajatorului]

Interpretarea logică şi istorică conduce la concluzia că întreruperea temporară a activităţii, la care se referă art. 53 alin. (1) din Codul muncii, nu este generată exclusiv de voinţa

Indemnizatia de 75% din salariul de baza corespunzator locului de munca ocupat, la care se refera art. 53 alin. (1), nu se poate situa sub salariul minim brut pe tara

Plata indemnizaţiei de 75% din salariul de bază la care se referă art. 53 alin. (1) din Codul muncii presupune îndeplinirea a două condiţii, astfel: inexistenţa unei culpe a

Avand in vedere ca, in conformitate cu dispozitiile art. 272 C. muncii, sarcina probei revine angajatorului, acesta din urma trebuia sa faca dovada intreruperii temporare a activitatii, care sa justifice

Dispozi&#355iile art. 53 alin. (1) din Codul muncii, prin care angajatorul este obligat ca pe durata întreruperii temporare a activită&#355ii să plătească angaja&#355ilor cel pu&#355in 75% din salariul de bază,

Situaţiile care pot conduce la întreruperea temporară a activităţii sunt străine de culpa salariatului, putând sau nu să fie circumscrise unor cazuri fortuite sau de forţă majoră. Însă, specificul întreruperii

Rămânerea la dispoziţia angajatorului se poate face nu numai în incinta angajatorului, ci şi la domiciliul salariatului. Este posibilă negocierea acestui aspect între angajatori şi sindicate, indiferent dacă sunt sau

Se vor aplica dispoziţiile art. 53 din Codul muncii în cazul în care salariaţii care nu participă la grevă sunt împiedicaţi de salariaţii grevişti să îşi desfăşoare activitatea.

Dreptul la indemnizatia prevazuta de art. 53 alin. (1) C. muncii nu este conditionat de prezenta salariatului la locul de munca.

Indemnizatia de 75% din salariul de baza corespunzator locului de munca ocupat se poate situa sub nivelul salariului minim brut pe tara in ipoteza in care salariatul se afla la