Art. 38

Art. 38 din Codul muncii instituie o limitare a libertăţii contractuale, în scopul protecţiei salariatului. În temeiul art. 38 este lovită de nulitate absolută orice clauză dintr-o convenţie sau. . .

Din considerente de protecţie a intereselor salariaţilor, dispoziţiile art. 38 din Codul muncii limitează libertatea contractuală a părţilor viitorului contract de muncă. . .

In temeiul art. 38 din Codul muncii, ii este interzis salariatului sa renunte nu numai la drepturile consacrate prin lege, ci si la cele negociate prin contract colectiv sau individual. . .

Este discutabilă adaptarea art. 38 la cerinţele economiei de piaţă. Astfel, ar fi fost mai adecvată reglementarea art. 38 prin referire exclusiv la drepturile stabilite, iar nu recunoscute de. . .

Art. 38 instituie interdictia renuntarii de catre salariat, atat la drepturile care ii sunt fixate prin lege, cat si la drepturile nascute din contractul individual sau colectiv de munca. Exigentele. . .

Interdicţiile stipulate de art. 38 din Codul muncii vizează drepturile stabilite prin acte normative, indiferent de tipul lor, precum şi prin contractele colective de muncă. Prin urmare, este posibilă. . .

Art. 38 din Codul muncii nu trebuie interpretat literal, ci teleologic. Legiuitorul nu a urmărit să interzică orice tranzacţii, ci doar încheierea actelor juridice prin care salariatul ar renunţa. . .

Salariatul poate renunţa la drepturile sale, dacă o astfel de renunţare îi aduce un avantaj, cum ar fi situaţia în care renunţarea la preaviz, în cazul concedierii sale, îi. . .

Nu se aplică interdicţia instituită de art. 38 din Codul muncii în cazul în care salariatul renunţă total sau parţial la un drept în schimbul obţinerii altui avantaj, cu. . .

Este admisibilă renunţarea indirectă a salariatului la drepturile sale, prin acceptarea majorării obligaţiilor sale, peste limita stabilită de lege, cu condiţia ca această situaţie să nu conducă la diminuarea. . .

Nu este susceptibil de abuz dreptul salariatului de a refuza diminuarea drepturilor sale recunoscute de lege. . .

Art. 38 nu împiedică pe angajator să renunţe la drepturile constituite exclusiv în favoarea sa, chiar dacă dreptul respectiv este consacrat printr-o normă imperativă, cu excepţia situaţiei în care. . .

Spre deosebire de salariat, angajatorul din sectorul privat este îndrituit să renunţe la drepturile sale, cu singura condiţie de a nu aduce atingere unei norme imperative. În schimb, posibilitatea. . .

Având în vedere intepretarea gramaticală, precum şi sancţiunea nulităţii absolute, rezultă că norma instituită de art. 38 din Codul muncii are caracter imperativ. . .

Având în vedere dispoziţiile art. 38 din Codul muncii, este lovită de nulitate absolută convenţia prin care salariatul renunţă la indemnizaţia pentru creşterea copilului în vârstă de până la. . .

Dispozitiile art. 38 si 170 C. muncii, avand ca efect interdictia pentru salariati de a renunta in tot sau in parte la drepturile salariale, precum si nulitatea actelor de acceptare. . .

Dispoziţiile art. 38 din Codul muncii nu contravin art. 45 din Constituţie. Astfel textul constituţional, consacrând posibilitatea oricărei persoane de a iniţia şi întreprinde o activitate cu scop lucrativ, a. . .

Art. 38 nu încalcă principiul libertăţii contractuale, care, de altfel, nu este un principiu constituţional. Libertatea contractuală cunoaşte limite rezonabile impuse de raţiuni de ocrotire a unor interese publice şi. . .

Interdictia de a renunta la drepturile conferite de lege include nu numai drepturile consacrate prin acte normative, ci si pe cele stabilite prin negocieri colective sau individuale. . .