Art. 256

Este neintemeiata cererea fostului angajator, formulata impotriva fostului salariat, de restituire a sumei de 7.600 lei, in temeiul art. 256 alin. (1) C. muncii. Astfel, angajatorul pretinde ca a platit. . .

Chiar daca textul art. 256 C. muncii nu trimite la normele si principiile dreptului civil, astfel cum o fac art. 253 si art. 254 C. muncii, pentru identitate de ratiune. . .

Obligaţia de restituire se supune principiilor civile de drept comun, în măsura în care prin Codul muncii nu se dispune altfel. . .

Neimplicand vinovatia salariatului, obligatia de restituire instituita de art. 256 C. muncii nu atrage raspunderea patrimoniala a salariatului. . .

Spre deosebire de răspunderea patrimonială a salariatului, care presupune culpa acestuia, obligaţiei de restituire îi este specific caracterul neculpabil al naşterii sale. . .

Obligatia de restituire reglementata de art. 256 C. muncii nu reprezinta o forma a raspunderii patrimoniale a salariatului, ci se intemeiaza pe plata lucrului nedatorat, pe imbogatirea fara justa cauza. . .

Obligaţia de restituire a sumelor necuvenite se fundamentează pe instituţia plăţii nedatorate, în vreme ce obligaţia de restituire a bunurilor necuvenite sau a contravalorii serviciilor primite necuvenit se întemeiază. . .

Sunt incidente dispozitiile art. 256 C. muncii privind obligatia de restituire a salariatului numai in cazul in care predarea bunurilor, respectiv prestarea serviciilor, s-au aflat in legatura cu munca salariatului. . .

Se supune dispozitiilor art. 256 C. muncii numai obligatia de restituire a bunurilor, respectiv a contravalorii serviciilor prestate aflate in legatura cu munca. . .

Dispoziţiile Codului muncii privitoare la obligaţia de restituire sunt incidente numai în cazul în care sumele, bunurile sau serviciile de care a beneficiat necuvenit salariatul se întemeiază pe relaţia. . .

Persoanele cărora le este imputabilă plata către salariat a sumelor nedatorate, respectiv predarea bunurilor sau prestarea serviciilor necuvenite, vor răspunde patrimonial, în subsidiar faţă de obligaţia de restituire ce. . .

În cazul în care salariatul căruia îi incumbă obligaţia de restituire este de bună-credinţă, justificând nerestituirea la timp, el nu poate fi obligat la plata de dobânzi, penalităţi sau. . .

În cazul în care salariatul primeşte bunurile necuvenit şi cu rea-credinţă, urmează a fi incidente regulile privind răspunderea patrimonială a acestuia. . .

Pot fi menţionate ca exemple de situaţii generatoare de obligaţii de restituire, următoarele: primirea de către salariat a unui echipament de protecţie a muncii, în condiţiile în care el. . .

Se va naşte obligaţia de restituire nu numai în cazul în care angajatorul este proprietarul bunurilor predate necuvenit sau furnizorul serviciilor prestate necuvenit, ci şi în toate cazurile în. . .

Salariatul obligat la restituire poate pretinde de la angajator cheltuielile necesare şi utile făcute cu bunul, însă nu şi cheltuieli de depozitare. . .

Restituirea bunurilor se face în natură, iar în caz de imposibilitate, prin echivalent. . .

În cazul în care nu există stabilit un termen legal pentru restituire, salariatul de bună-credinţă nu este de drept în întârziere. . .

Dispozitiile art. 256 C. muncii trebuie interpretate prin coroborare cu dispozitiile art. 164 din acelasi cod, ceea ce inseamna ca angajatorul nu poate recupera de la salariati sumele incasate nelegal. . .