Art. 256

Este neintemeiata cererea fostului angajator, formulata impotriva fostului salariat, de restituire a sumei de 7.600 lei, in temeiul art. 256 alin. (1) C. muncii. Astfel, angajatorul pretinde ca a platit

Chiar daca textul art. 256 C. muncii nu trimite la normele si principiile dreptului civil, astfel cum o fac art. 253 si art. 254 C. muncii, pentru identitate de ratiune

Obligaţia de restituire se supune principiilor civile de drept comun, în măsura în care prin Codul muncii nu se dispune altfel.

Neimplicand vinovatia salariatului, obligatia de restituire instituita de art. 256 C. muncii nu atrage raspunderea patrimoniala a salariatului.

Spre deosebire de răspunderea patrimonială a salariatului, care presupune culpa acestuia, obligaţiei de restituire îi este specific caracterul neculpabil al naşterii sale.

Obligatia de restituire reglementata de art. 256 C. muncii nu reprezinta o forma a raspunderii patrimoniale a salariatului, ci se intemeiaza pe plata lucrului nedatorat, pe imbogatirea fara justa cauza.

Obligaţia de restituire a sumelor necuvenite se fundamentează pe instituţia plăţii nedatorate, în vreme ce obligaţia de restituire a bunurilor necuvenite sau a contravalorii serviciilor primite necuvenit se întemeiază

Sunt incidente dispozitiile art. 256 C. muncii privind obligatia de restituire a salariatului numai in cazul in care predarea bunurilor, respectiv prestarea serviciilor, s-au aflat in legatura cu munca salariatului.

Se supune dispozitiilor art. 256 C. muncii numai obligatia de restituire a bunurilor, respectiv a contravalorii serviciilor prestate aflate in legatura cu munca.

Dispoziţiile Codului muncii privitoare la obligaţia de restituire sunt incidente numai în cazul în care sumele, bunurile sau serviciile de care a beneficiat necuvenit salariatul se întemeiază pe relaţia

Persoanele cărora le este imputabilă plata către salariat a sumelor nedatorate, respectiv predarea bunurilor sau prestarea serviciilor necuvenite, vor răspunde patrimonial, în subsidiar faţă de obligaţia de restituire ce

&#206n cazul în care salariatul căruia îi incumbă obligaţia de restituire este de bună-credinţă, justificând nerestituirea la timp, el nu poate fi obligat la plata de dobânzi, penalităţi sau

&#206n cazul în care salariatul primeşte bunurile necuvenit şi cu rea-credinţă, urmează a fi incidente regulile privind răspunderea patrimonială a acestuia.

Pot fi menţionate ca exemple de situaţii generatoare de obligaţii de restituire, următoarele: primirea de către salariat a unui echipament de protecţie a muncii, în condiţiile în care el

Se va naşte obligaţia de restituire nu numai în cazul în care angajatorul este proprietarul bunurilor predate necuvenit sau furnizorul serviciilor prestate necuvenit, ci şi în toate cazurile în

Salariatul obligat la restituire poate pretinde de la angajator cheltuielile necesare şi utile făcute cu bunul, însă nu şi cheltuieli de depozitare.

Restituirea bunurilor se face în natură, iar în caz de imposibilitate, prin echivalent.

&#206n cazul în care nu există stabilit un termen legal pentru restituire, salariatul de bună-credinţă nu este de drept în întârziere.

Dispozitiile art. 256 C. muncii trebuie interpretate prin coroborare cu dispozitiile art. 164 din acelasi cod, ceea ce inseamna ca angajatorul nu poate recupera de la salariati sumele incasate nelegal

RIL: Dispozitiile art. 256 alin. (1) C. muncii, care transpun in dreptul muncii institutia platii nedatorate, sunt incidente in ipoteza in care se pune probleme restituirii de catre salariat a

RIL: Dispozițiile art. 723 şi urm. C. pr. civ., care reglementează instituţia „Întoarcerii executării”, vizează procedura executării silite, şi nu plata de bunăvoie făcută anterior depunerii unei cereri de