(1) Greva reprezintă încetarea voluntară şi colectivă a lucrului de către salariaţi.
(2) Participarea salariaţilor la grevă este liberă. Nici un salariat nu poate fi constrâns să participe sau să nu participe la o grevă.
(3) Limitarea sau interzicerea dreptului la grevă poate interveni numai în cazurile şi pentru categoriile de salariaţi prevăzute expres de lege.
Adnotare #1257
Având în vedere libertatea de participare la grevă, pot proceda la încetarea lucrului şi salariaţii unor compartimente care nu au participat la declanşarea grevei, cu păstrarea însă a aceloraşi
Adnotare #1258
Demisia unui salariat grevist este inadmisibilă, întrucât, salariatul în cauză nu îşi poate îndeplini obligaţiile legale pe durata preavizului. Însă, în cazul în care grevistul demisionar îşi reia munca
Adnotare #1259
Pe perioada derulării grevei este admisibilă demisia salariaţilor cu funcţii de conducere, cu respectarea termenului de preaviz. Însă demisia salariaţilor participanţi la grevă este inadmisibilă, având în vedere imposibilitatea
Adnotare #4083
În lipsa încetării colective a lucrului, nu putem fi în prezenţa unei greve, ci eventual a unei executări necorespunzătoare a contractului de muncă.
Adnotare #4645
Greva, indiferent dacă este sau nu legală, nu poate fi considerată forţă majoră sau caz fortuit. Prin excepţie, poate avea caracter de forţă majoră greva spontană, care nu este în
Adnotare #4646
”Greva foamei” săvârşită de un singur salariat, care din acest motiv absentează timp de 12 zile de la locul de muncă, constituie o abatere disciplinară gravă, iar nu o grevă